Doliu în lumea muzicii. Condoleanțe Familiei Botgros!

2021-07-26 12:20
???????????? Cu profundă tristețe și regret, anunțăm trecerea în neființă a interpretei de muzică populară Lidia BEJENARU-BOTGROS.
Interpreta s-a născut la data de 3 mai 1953, într-o familie numeroasă din satul Țiplești, Sîngerei.
A făcut studii muzicale la Școala de Iluminare Culturală „Elena Sârbu” din Soroca, între anii 1968–1971. Din 1971, timp de un an este metodistă la casa de cultură din Edineț, după care solistă a orchestrei „Ciocârlia” de la Edineț, apoi a orchestrelor de muzică populară „Mugurel” (1973–1974) și „Lăutarii” (din 1978) ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.
În semn de apreciere a meritelor deosebite, pentru munca prodigioasă în domeniul artistic, în anul 1993A fost distinsă cu Medalia „Meritul Civic”.
Lidia Bejenaru a scris muzica și textele pentru majoritatea cântecelor din repertoriu. Primul și unicul disc al interpretei, intitulat „M-a cuprins un dor de mama” a apărut după 20 de ani de activitate scenică.
În 1971, s-a căsătorit cu viitorul dirijor al orchestrei „Lăutarii” Nicolae Botgros. Au un singur copil, interpretul de muzică populară Cornel Botgros.
Grație spiritului neobosit de adevărat artist, Lidia BEJENARU-BOTGROS, va rămâne a fi un nume de referință în lumea muzicală, iar vibrația frumoasei sale voci, va dăinui mereu în inimile noastre!
Transmitem sincere condoleanţe familiei Botgros, și ne exprimăm prețuirea pentru memoria interpretei, soției, mamei și bunicii -Lidia BEJENARU BOTGROS.
Rămânem să ne rugăm și să-i transmitem gânduri luminoase, astfel să-i uşurăm drumul spre Împărăţia Lui Dumnezeu”
Cu profundă compasiune și regrete eterne,
Valentina Volontir Șef al Direcției Cultură.
Dumnezeu să o odihnească în pace!