Mesaj de felicitare cu ocazia evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Educației și Galei premiilor de merit 2020, din partea șefului Direcției Cultură, Valentina VOLONTIR

2021-01-24 09:09
Cultura este fundamentală în dezvoltarea perpetuă și multilaterală a personalității umane pentru a simţi esenţa vieţii. Nu ne putem imagina cum am putea trăi într-un oraș în care să nu existe teatre, săli de concerte, clădiri foarte vechi și galerii de artă. 

Cultura ne oferă un sentiment unic de apartenenţă la cele mai diverse valori ale existenţei umane.  Ea ne este transmisă de la părinți, profesori și societate prin educație. Conștient și inconștient, acționăm în conformitate cu propria noastră cultură.

Educația culturală nu înseamnă numai acumularea de cunoștințe, ci transformarea lor, formarea unor deprinderi, a unui caracter. Ea încurajează copiii și tinerii spre perfecţiune, să descopere noi căi de a da frumosului diferite conotații, să interpreteze critic, logic, inventiv, să-şi valorifice potenţialul artistic.

Dascălii Școlilor de Muzică, Arte, Arte Plastice din cadrul Direcției Cultură sunt artiști desăvârșiți. Ei modelează mintea şi personalitatea copilului precum un olar lutul, sculptează materialul brut pe care îl primesc pentru a obţine cele mai frumoase opere de artă, tind mereu spre ,,coloana infinitului”, aduc culoare în viaţa şi în sufletele elevilor asemeni unui pictor, încântă auzul cu cele mai frumoase vorbe şi cunoştinţe. În permanenţă insuflă dragostea pentru frumos, ei înșişi sunt mesagerul armoniei, frumuseţii şi iubirii.

Ceea ce educăm azi este viitorul de mâine. Copiii sunt viitorul țării noastre, ei întruchipează speranțele și visele noastre, ori o țară fără educație, înseamnă o țară fără viitor. 

Dragi și frumoși oameni de cultură, în această zi simbolică, dedicată Zilei Internaționale a Educației și organizării în premieră a Galei premiilor de merit 2020, aş vrea să adresez sincere urări de fericire, multe împliniri și bunăstare tuturor celor care ştiu să aprecieze valoarea culturii naţionale şi să contribuie la dezvoltarea acesteia. La mulți ani cu ocazia prezenței Dumneavoastră în viața poporului nostru! Vă doresc tuturor multă sănătate, energie creatoare și să fiți mereu izvor nesecat de inspiraţie.

Cu deosebit respect, șef al Direcției Cultură, Valentina VOLONTIR.