Instituţii municipale de învăţământ artistic
-
Școala de Arte ”Alexei Stârcea”
-
Școala de Arte ”Alexei Stârcea” a fost fondată în anul 1965. Din anul 1989 Școala poartă numele marelui compozitor, interpret, pedagog și Artist Emerit al RM – Alexei Stârcea. Astăzi această instituție frecventează circa 900 de elevi. Pe parcursul acestor ani Școala de Arte au absolvit circa 4500 de elevi.
În anul 2015 instituția a marcat 50 de ani de la fondare, iar în anul 2019 - 100 de ani de la nașterea compozitorului Alexei Stârcea, figură marcantă a culturii muzicale autohtone.
Primul director al şcolii a fost Polişeacova Eliza, din anul 1988 până în 2015 director al Școlii de Arte a fost Ion Guţu, iar din 2015 la pupitrul managerial al acesteia se află dna Irina Bogataia.
Școala se mândrește de cadrele didactice excepționale printre care se enumeră Nina Tincu – Om Emerit, Victor Nevoe – Maestru în Artă, Gheorghe Crețu – compozitor, Maestru în Artă, Serghei Sulin – Maestru în Artă, Oleg Negruța – compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor din RM, Larisa Ungureanu – Artistă Emerită a RM.
În cadrul școlii activează următoarele secții : pian, instrumente cu corzi, arta dramatică, arta plastică, arta coregrafică, acordeon, chitară, cor/canto, instrumente populare, instrumente aerofone și de percuție.
Elevii secțiilor respective participă în colectivele instrumentale ale școlii cum sunt: orchestra de muzică populară ”Ciuleandra”, orchestra de acordeoniști ”Magic accordeon”, ansamblul vioriștilor ”Corzile fermecate”, corul mare de fete, corul mic de fete, corul de băieți ”Andrieș”, ansamblul folcloric ”Crizantema”, ansamblul violonceliștilor ”Nuance”, ansamblul chitariștilor ”Ciacona”, ansamblul percuționiștilor ”Octava”, orchestra FanFara .
E-mail: [email protected]
Tel: 022-66-42-71, 022-77-16-11
-
-
Şcoala de Arte "V . Poleakov"
- Fondată în perioada postbelică, în anul 1947, era prima şcoală de muzică din orașul Chişinău. Activitatea ei se desfășura într-o casă simplă de pe strada Miciurin a capitalei, cu un contingent de 100 elevi și se numea Şcoala de Muzică nr.1.
În anul 1984, școlii muzicale i se pune la dispoziţie un bloc modern care corespundea cerinţelor unei asemenea instituţii și în care astăzi ne aflăm, iar pe lîngă secțiile muzicale, copiilor li se oferă oportunitatea de a studia Teatru, Coregrafia şi Artele vizuale. Déjà din anul 1986, se va numi Şcoala de Arte, iar mai tîrziu va începe să poarte numele compozitorului şi dirijorului Valeriu Poleakov, renumit în acea perioadă. Apoi în anul 2000 Școlii de Arte “Valeriu Poleakov” i se asociază Şcoala serală de Muzică nr. 6, şi aceasta cu o bogată experienţă în domeniul artistic.
Aici ași vrea sa mentionezi acele personalități, care au contribuit la dezvoltarea Culturii Organizaționale a instituției noastre, și anume directorii:
Primul director al școlii Fiodor Lujanschi a activat în perioada anilor 1947- 1953.
A urmat -Şerban Petru Gheorghe, anii 1954 – 1960- absolvent al Academiei de muzică din Iași, compozitor în domeniul Artei corale, dirijor al corului de băieți din Școală, cor care se bucură de succes și astăzi.
Marchin Vladimir Alexei, director în perioada anilor 1960 – 1984, -profesor de clarinet , primul conducător , dirijor și fondator al orchestrei simfonice. D-na Golomazov Ala Mihai, anii de activitate 1984 – 1988, perioada când școala a schimbat sediul, locație în care ne aflăm astăzi. Și Rusu Gheorghe Vasile, anii 1988 - 2015. Alături de acești conducători a fost prezentă și echipa managerială.
În prezent in scoală studiază 1000 de elevi fiind instruiți de 124 profesori şi maeştri de concert calificaţi.
Elevii şcolii noastre isi fac studiile la urmatoarele sectii:
1. Pian,
2. Instrumente cu corzi ( vioară, violoncel, contrabas, chitara-bas, chitara clasică)
3. Instrumente populare ( acordeon, ţambal, cobză)
4. Instrumente aerofone şi percuţie( trompetă, alt, tenor, bariton, trombon, corn, tuba, clarinet, saxofon, flaut, fluier, caval, nai, percuţie)
5. Instrumentul auxiliar
6 .Canto şi dirijat coral
7 . Secţia muzical – teoretică
8 . Arta Coregrafică
9 . Arte plastice
10 . Teatru
Aici elevii evoluează în diferite colective artistice aşa ca:
Orchestra simfonică, orchestra de instrumente populare moldoveneşti, fanfara, orchestra de acordeonişti, corul claselor mici, corul claselor mari, corul de adolescenţi (Bărbați), diverse ansambluri instrumentale, colective coregrafice şi teatrale.
Pe parcursul anilor aceste colective au participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale aducînd in palmaresul scolii cele mai valoroase premii in domeniul muzicii , teatrului si artelor plastice.
Pe perioada de 72 ani au absolvit Școala de Arte "Valeriu Poleakov" - 7108 elevi.
Recent , mulți dintre absolvenţii şcolii î-şi desfăşoară activitatea în funcţie de profesor la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice, Centrul de Excelență în Educația Artistică "Ştefan Neaga" în şcolile de muzică şi arte, evoluează în cele mai prestigioase colective profesioniste şi de amatori din Ţară şi în afara ei .
Cei mai talentaţi absolvenţi î-şi prelungesc studiile la Centrul de Excelență în Educație Artistică "Ştefan Neaga", Colegiul de Arte plastice "Alexandru Plămădeală" , Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice şi alte instituţii din Republică și de peste hotare.
In perezent , pot spune cu certitudine, ca Şcoala de arte „Valeriu Poleakov” este una dintre cele mai prestigioase institutii de invatamint din domeniul artelor in R. Moldova.
E-mail: [email protected]
Tel: 022-44-60-22
- Fondată în perioada postbelică, în anul 1947, era prima şcoală de muzică din orașul Chişinău. Activitatea ei se desfășura într-o casă simplă de pe strada Miciurin a capitalei, cu un contingent de 100 elevi și se numea Şcoala de Muzică nr.1.
-
Școala de Muzică "Maria Bieșu"
-
Școala de Muzică pentru copii nr.3 a fost fondată în anul 1974 conform ordinului Ministerului Culturii nr.150-K din 21.08.1974 semnat de Ministrul Culturii d-nul A.Constantinov cu un contingent de 60 de elevi. Pe parcursul a 45 de ani de activitate contingentul școlii a crescut esential.
Primul director al școlii a fost numit dnul Andrei Ciobanu, iar pe parcursul anilor școala a fost condusă de dna Ludmila Volcova și dna LudmilaSamarchina.
Școala de Muzică pentru Copii nr.3 mun. Chișinău începând cu data de 25.10.2012 se numește Școala de Muzică pentru Copii „Maria Bieșu” conform deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/4 din 25.10.2012.
Actualmente în școală își fac studiile peste 400 de elevi și activează 52 de profesori.
Elevii școlii învață la diverșe secții așa ca: secția pian de bază, secția instrumente cu coarde, secția instrumente populare, secția instrumente aerofone și de percuție, secția canto. În școală activează cu succes orchestra de acordeoniști „Consonans”, laureată a concursurilor naționale, ansamblul de violoniști „Divertisment”, laureat al concursurilor naționale și internaționale, ansamblul de chitariști „Picado”, laureat al concursurilor naționale și internaționale, corul claselor minore și superioare, laureat al concursurilor naționale
Şcoala de Muzică pentru Copii “M. Bieșu”, prin tot conținutul activității sale, contribuie plenar la educația artistică care are efecte pozitive asupra personalităţii elevilor. Ne mândrim cu adevărat cu sutele de discipoli absolvenți pe parcursul anilor care prin educaţia artistică/muzicală primită reușesc să trăiască armonia interioară și echilibrul între forţele imaginaţiei și cele ale acţiunii, între vis și realitate, între aspiraţiile eu-lui și acceptarea realităţii, între îndatoririle faţă de sine și cele faţă de semeni, printre aceștea sunt și absolvenții -Țîbîrnac Alexandru (trompetă), Cantemirov Dmitrii (pian), Fasii Alexandru (acordeon), Ion Cristian Gîrlea (pian), Bușmachiu Valeriu (trompetă), Covali Nicoleta (vioară), Fitocarev Beatrice (vioară) ș.a., care au dus faima școlii la nivel national și international, demonstrând performanțe înalte la concursurile de activitate artistică, ei fiind îndrumați de cadre didactice calificate de o moralitate superioară, precum: Elana Djulai, Ciocanu Nina, Vladimir Cober, Vitcovscaia Liudmila, Elena Soțchii, Diug Olga, Ceaus Nicolae, Filipenco Irina ș.a. care zi de zi îi învață pe copii a trăi în frumusețe și armonie cu sine și cei din jur, ceea ce duce la bucurie - efect și semn al armoniei interioare și echilibrului. Stimulând într-un mod propriu expresivitatea și originalitatea, educaţa artistică promovată de colectivul școlii se înscrie pe linia unei pedagogii a creativităţii, impune dezvoltarea exigenței și bunului gust față de orice activitate, aspirația lucrului bine și frumos făcut, simţul echilibrului și simplitatea armonioasă-caracteristici distincte ale colectivului nostru pedagogic.
Elevii școlii, soliști instrumentiști și colectivele muzicale au participat cu succes la diverse Festivaluri și Concursuri municipale, naționale și internaționale obținînd Diplome de laureat și Premiul Mare, devenind bursieri ai Primăriei:
- Festivalul-Concurs de Muzică a Copiilor Dotați „Roșu, Galben,Albastru”
- Concursul Național al Tinerilor Instrumentiști „Antonina Lucinschi”
- Festivalul Național de Interpretare artistică «Веселая карусель»
- Concurs Național al Interpreților Violoniști „Filip Todirașcu”
- Festivalul Concurs al Tinerilor Interpreți „Звезда Рождества”
- Concursul Național de Interpretare Artistică “Tinere Talente”
- Festivalul Tinerilor Interpreți “Дни русской музыки ”
- Concursul Național de Interpretare “Дерзайте ребята”,
- Festivalul - Concurs Național al Tinerilor Interpreți „Zolotaia Lira”
- Concursul Național „Pe urmele Primadonei Maria Bieșu”, or. Ștefan Vodă
- Concursul Național „Виртуозы русской музыки”
- Concursul Internațional de Interpretare „George Georgescu”, or. Tulcea,România
- Concursul Internațional „DoReMi Fest”, Republica Moldova
- Fundația Culturală „Pro Piano – România”, Concurs „Prietenii Muzicii”
- Festivalul Concurs Internațional pentru Copii și Adolescenți “Белый Кит” or.Moscova, Rusia
- Festivalul Internațional de Arte „Plai Natal”
- Festivalul - Concurs Internațional al Tinerilor Instrumentiști «Сузир,я моря – сонце, молодисть, краса» or. Odesa, Republica Ucraina.
- The international Competition of Talents „Vivă la France”
- Festivalul Internațional de Arte “Морско Конче”, Republica Bulgaria
- Festivalul – Concurs Internațional „Muzicalische Regensburg, Baverisch – Kulturverein”, Germania.
- The Internațional Competition – Festival of muzical – art creativity Bulgarian Assembly “Cъбрание”
- Festivalul Internațional de Arte «Съзвездия в Несебър», Repuplica Bulgaria.
- The Oficial Internațional Competitions in Europe, Paris, France. Instrumental genre, Piano
- Concursul Internațional “Вместе с ХХI веке”, Rep. Bulgaria, or. Camcia
- Concursul Internaţional al Tinerilor Interpreţi “Zlata Tkaci”
- Concursul Internațional al Tinerilor Instrumentiști «Золотий Лалека» Republica Ucraina.
- Festivalul – Concurs Internațional al Tinerilot Interpreți „OBZOR’s HOPE, Republica Bulgaria
- Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu” Piatra-Neamț, România
- Festivalul – Concurs Internațional «Морская Жемчужина» or.Odesa, Ucraina
- Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „Dimitrie Cuclin”, Galați, România
Cei mai buni profesori:
Profesor de acordeon Cober Vladimir, gradul didactic superior, Om Emerit, Cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”, activează la Școala de Muzică „Maria Bieșu” deja 44 de ani având performanțe foarte bune în educația tinerilor muzicieni.
Profesor de pian dna Elana Djulai, cu zeci de discipoli laureați la diverse concursuri, munipale, naționale, internaționale cu multe evoluări de succes și în
fucție de maestru de concert în cele mai prestigioase săli de concerte, așa ca Sala cu Orgă, Filarmonica Națională, Palatul Național „Nicolae Sulac”, Teatru de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
Dna Vitcovscaia Liudmila, Om Emerit, recent eleva dei s-a întors cu Premiu Mare de la The Oficial Internațional Competitions in Europe, Paris, France. Instrumental genre, Piano și cu Diplomă de Gradul I de la Festivalul Internațional de Arte «Съзвездия в Несебър», Repuplica Bulgaria
Soțchii Elena, profesor de vioară și conducător ansamblului de violoniști „Divertisment” cu mai mulțe premii la diverse concursuri naționale și internaționale, cu gradul didactic superior, a reușit să obțină și Premiul Mare la Festivalul – Concurs Internațional „Muzicalische Regensburg, Baverisch – Kulturverein”, Germania.
Se bucură de succes și laureat al multiplilor concursuri municipale, naționale și internaționale ansamblul de chitariști „Picado” condus de profesorul de chitară Nicolae Ceaus.
Ciocanu Nina, profesor de vioară, gradul didactic superior, pe parcursul anilor mai mulți elevi a d-ei au evoluat cu succes la diverse festivaluri și concursuri, obținînd diplome de laureat
Filipenco Irina, profesor de pian, gradul didactic superior, șef al secției pian special, de mai mulți ani și șef al comitetului sindical.
Diug Olga – profesor de vioară, activează la Școala de Muzică „Maria Bieșu” peste 30 de ani, discipolii d-ei Olga Diug participă la mai multe manifestări și concursuri demonstrând rezultate foarte bune.
Valentin Tuhari, Om Emerit, gradul didactic superior, profesor de trompetă, șef al secției instrumente aerofone și de percuție, activează la Școala de Muzică „Maria Bieșu” din anul 1987. Din anul 1995 activează în funcție de director.
E-mail: [email protected]
Tel: 022-74-44-64, 022-23-23-14
-
-
Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev”
-
Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev” din municipiul Chișinău este o instituție de învățământ extracurricular, care oferă tinerelor talente o educație artistică de bază. Școala a fost fondată în 1959.
Scopul principal al instituției este educația estetică, artistică a copiilor, dezvoltarea calităților creatoare a acestora.
Printre primii profesori care au predat la Școală s-au numărt cunoscuții artiști moldoveni: V. Moțaniuc, G. Munteanu, N. Vasilieva, S. Bobernaga, L. Țonceva, G. Vrabie, V. Cojocaru, A. Danalișin, V. Bulba, D. Bolboceanu, V. Moșanu, V. Bahcevan, M. Serbinova.
În prezent, în școală sunt angajați 33 cadre didactice majoritatea fiind membri ai Uniunii Artistilor Plastici din Moldova, și tineri specialiști.
Timp de 58 de ani, mai mult de 6000 de elevi au absolvit școala, mulți dintre care și-au continuat activitatea în domeniul artei. În prezent, școala are aproximativ 650 de elevi. Școala de artă de-a lungul existenței sale a crescut mai multe generații de artiști, mulți studenți, care au primit educație artistică și pedagogică, au revenit la școală ca profesori.
În Școală sunt grupe de predare în limbile română și rusă. Copiii cu vîrsta de la 10 ani (grupe de bază) au următoarele Discipline de bază:
• Desen
• Pictură
• Compoziție
• Sculptura
• Istoria artelor
• Design graphic
Pentru copii cu vîrsta 6-9 ani, sunt grupe pregătitoare, cu predare in limbile română şi rusă.
Se organizează grupuri pentru maturi (de la 16 ani) (cu predarea disciplinelor numite mai sus), inclusiv grupuri de studiu a ceramicii.
Școala de artă oferă elevilor o educație artistică și estetică de bază. Procesul de învățămînt în școală durează patru ani, după absolvire elevului se eliberează un certificat de absolvire cu notele respective la toate disciplinele studiate.
Scopul principal al personalului pedagogic al școlii este nivelul înalt de pregătire a elevilor, și admiterea lor după absolvirea școlii de artă la instituțiile de învățământ superior.
Elevii școlii participă la expoziții internaționale și concursuri de arte plastice pentru copii, devin câștigători, premianți și laureați în cadrul acestor concursuri.
Pe parcursul existenței sale, școala a devenit un centru cultural activ în capitală și una dintre sursele de educație estetică pentru copii și adolescenți.
E-mail: [email protected]
Tel: 022-54-36-12, 022-79-99-42
-
-
Școala Muzică ”Eugen Doga”
-
1965 – 1967 – este perioada de fondarea a școlii la început în calitate de studiou muzical al Colegiului ”Ștefan Neaga”, unde își faceau practica studenții acestui colegiu.
1970. Această filială (studioul de muzică) este denumită Școală de Muzică de Bază.
1979. S-a schimbat denumirea școlii – din ”de bază” în ”Școală de muzică pentru copii de 7 ani”.
1985. Instituția noastră poartă denumirea de Școala de Muzică nr.5.
Din 20 februarie a.2007, în conformitate cu Decizia nr.66/9 Consiliului Municipal Chişinău, a adeverit schimbarea denumirii Şcolii de Muzică nr.5 în Şcoala de Muzică „Eugen Doga”.
Istoria școlii, ca de altfel orice altă istorie, păstrează numele celor, care au contribuit și au format de-a lungul anilor colectivul ei. Școala va păstra numele primului său director, care a stat la baza fondării școlii. Este vorba de regretatul Ion Stroevici.
1974 – 1988 a lucrat pe postul de Director regretată Maria Ciobanu.
Cei care au preluat stafeta muncii administrative de la Maria Ciobanu sunt:
1988 – 1990 Director al Școlii de Muzică nr.5 Dl Alexei Madan.
1990 – 1992 Director al Școlii de Muzică nr.5 Dl Vasile Ciubuc.
1992 – și până în prezent, Dna Nadejda Lungu Directorul Școlii de Muzică nr.5 și din anul 2007 Directorul Școlii de Muzică ”Eugen Doga”.
În 54 de ani de existență școala a fost absolvită de către 2401 elevi.
Avem în prezent un colectiv pedagogic, care știe să lucreze cu elevii, să le transmită maestria, pe care o posedă. În școală activează 53 de profesori cu studii speciale muzicale, dintre care: 45 au studii speciale Superioare, 8 profesori studii medii.
Odată la cinci ani profsorii susțin sau confirmă gradul didactic. Avem 9 profesori cu grad didactic Supetior, 6 – grad didactic Întîi, 31 – Grad didactic Doi.
Rezultatele muncii cu dăruire a profesorilor noștri nu întîrzie să apară. Elevii lor cu succes participă la diverse concursuri municipale, Naționale și Internaționale cu diverese rezultate (Mențiuni, Diplome, Locuri premiante).
Anual să petrec numeroase concerte cum în cadrul școlii așa și în afara școlii.
În cadrul școlii activează orchestră de muzică populară, corul claselor minore, corul claselor superioare, orchestră de acordeoniști.
În Școala funcționează 6 secții:
- Secția Pian;
- Secția instrumente cu coarde;
- Secția instrumente populare (acordeon, țambal, nai, fluier);
- Secția instrumente aerofone (clarinet, saxofon, flaut, block – flaut, corn, trompetă);
- Secția Teorie;
- Secția Canto (cont special).
E-mail: [email protected]
Tel: 022-22-12-44, 022-22-44-31
-